Gradinita DLJ

Gradinita cu program prelungit in judetul Neamt

Despre proiect

Proiectul propune realizarea unei gradinite cu program prelungit, cu doua grupe, ce are o capacitate maxima de patruzeci de prescolari. Functionalul gradinitei cuprinde un spatiu de primire al copiilor, un cabinet medical cu izolator si grup sanitar propriu, o cancelarie, un vestiar pentru personalul gradinitei, o sala multifunctionala cu chicineta, salile de grupa, grupuri sanitare, spatii de depozitare si spatii tehnice.

Constructia propusa are un singur nivel si prezinta o rezolvare planimetrica de tip U, definita de o inlantuire a principalelor zone functionale conform unui flux bine definit: zona de primire si control, zona administrativa, zona spatiilor comune si zona unitatii functionale a salilor de grupa.

Functiunile sunt dispuse catre exteriorul volumului, urmarind fluxul rezolvarii functionale si orientarea cardinala a acestora. Circulatiile sunt orientate catre interiorul volumului, delimitand o curte in cadrul careia este amenajat un spatiu de joaca pentru copii.

Volumetria cladirii este definita de o orizontalitate accentuata, proportionata pentru a raspunde specificului programului arhitectural din care face parte. Laturile adiacente curtii interioare prezinta vitraje ample, menite sa faciliteze supravegherea spatiului de joaca de catre cadrele didactice. Fatadele sunt finisate folosind materiale locale, precum caramida si lemnul.

Categorie proiect

  • Institutional

Faza proiect

  • Studiu de Fezabilitate (SF)

Locatie

  • jud. Neamt

Data

  • 2015

Coautori

  • arh. Stefan Tiplea
  • arh. Dragos Ciolacu (sef proiect)