Bloc de locuinte AGN

Bloc de locuinte in judetul Sibiu

Despre proiect

Proiectul propune construirea unui bloc de locuinte compus din treizeci si doua de apartamente in cadrul orasului Agnita, judetul Sibiu. Blocul este realizat la initiativa administratiei locale, investitorul fiind Agentia Nationala pentru Locuinte. Amplasamentul propus se afla in imediata vecinatate a Spitalului Orasenesc Agnita si este caracterizat de o panta accentuata dinspre vest spre est.

Cladirea are regim de inaltime P+2+M si este constituita din doua tronsoane dispuse in oglinda unul fata de celalalt. Principala axa de simetrie a acesteia se materializeaza prin volumul scarii exterioare de evacuare, element central al compozitiei, a carui transparenta contrasteaza cu masivitatea celor doua tronsoane de bloc.

Compozitia volumetrica evoca specificul arhitecturii locale, reinterpretat in maniera moderna. Fiecare tronson este compus dintr-un paralelipiped simplu, cu acoperis tip sarpanta, intersectat cu cate trei paralelipipede cu fronton, amplasate in consola. Volumele secundare prezinta o tratare plastica diferentiata, in functie de apartenenta acestora la zonele de zi sau de noapte ale apartamentelor.

Tratarea de fatada este moderna, fiind definita de un numar redus de texturi si materialitati, a caror dispunere accentueaza rezolvarea volumetrica a cladirii. Principalele materiale folosite sunt tencuielile decorative silicatice, caramida aparenta, microcimentul, lemnul si sticla.

Categorii proiect

  • Rezidential
  • Design interior

Faza proiect

  • Studiu de Fezabilitate (SF)

Locatie

  • jud. Sibiu

Data

  • 2019

Coautori

  • arh. Stefan Tiplea
  • arh. Razvan Popescu